Dragostea de tata

Tati si Piticot

Azi-noapte tati era tare dezamagit ca a uitat sa ia de jos termosul cu apa calda, astfel incat, atunci cand Piticot s-a trezit, nu a facut rapid lapticul si  nu a reusit sa evite niste urlete care au trezit-o pe mami. Era suparat ca nu a putut sa ma lase sa dorm mai mult.

Azi, a venit pe la 8 fara ceva de la munca. Cum a intrat pe usa, a pus cumparaturile jos si l-a luat pe Pitic in primire. Dupa vreo jumatate de ora, l-am pus putin la desene, la Baby TV, ca sa mancam. Dar asta doar pentru ca azi ne-am rasfatat cu cate o shaworma plina de colesterol.

De obicei insa, tati pleaca la 8 la serviciu si se intoarce dupa 8 seara. Pentru ca mai mereu face si cumparaturi. Cand vine, il ia in primire pe Piticot. Mami nu prea il intreaba daca ii e foame, daca are nevoie sa mearga la toaleta, daca vrea o bere sau daca are nevoie de macar 10 minute ca sa se relaxeze. Sta cu Piticot pana vine ora de nani, se joaca frumos amandoi, ii face baita, il schimba, de multe ori il culca, pe urma coboara la bucatarie ca mai e treaba si pe acolo. O ajuta pe mami.

Mami incearca sa il lase sa doarma toata noaptea, dar Piticot uneori mai face galagie. Si tot il trezeste. Sau uneori, el o lasa pe mami sa doarma mai mult si ia el statia desteptatoare si doarme cu ea la ureche, sa auda daca odorul se trezeste. Dupa care, la 8 pleaca iar la serviciu, cateodata dupa o noapte in care poate nu a dormit decat vreo 2-3 ore.

Hiiii ... ne-a prins mami 🙂

Vedeti voi, toata lumea vorbeste despre dragostea de mama, despre cat de speciala, nemarginita, sfanta este.

Dar si dragostea de tata este la fel. Si tatii isi iubesc piticii la fel de mult ca si mamele (nu ca ar fi vorba despre vreun concurs). Da, in prima parte a vietii copilului, mamele sunt mai prezente, pentru ca tatii sunt cei care se duc la serviciu, de obicei.

Este greu si sa fii insarcinata (este si frumos, dar nu despre asta este vorba in aceasta „propozitie”). Si este greu si sa cresti copilul, sa te trezesti de n ori noaptea, sa alergi dupa el, sa te afunzi in scutece si mancare de bebelusi, sa rezisti toanelor pe care le poate avea un bebe, sa fii uneori singura, sa fii tare cand piticul este bolnav si, pe langa toate astea, sa tii casa, sa faci mancare si poate sa incerci sa gasesti si putin timp pentru tine.

`Dar sa fim sincere, nu doar pentru noi este greu. Orice am spune si oricat le-am reprosa, in momente de slabiciune, pentru tatici poate fi chiar mai greu.

In sarcina au grija de mamica, suporta cu stoicism greturi, pofte (tati a fost norocos, mami a avut o sarcina minunata), toane, vaiete, nervi, schimbari de dispozitii.

Dupa ce vine bebe, merg la serviciu, vin acasa, stau cu bebe, fac treaba, merg la cumparaturi chit ca au sau nu chef sa alerge dupa zecile de ingrediente ale liste de cumparaturi, schimba scutece, fac baite, se trezesc noaptea, fac laptic, leagana copilul, il culca la loc, pleaca iar la serviciu si tot asa.

In plus, noi suntem mai norocoase. Pentru ca noi simtim fericirea de a purta copilul in burtica. Noi suntem langa el pentru primul zambet, prima lingurita de mancare, primul cuvant, primul pas. Noi ii invatam despre lumea din jur, ii mangaiem si de la noi incep sa invete sa comunice si sa exploreze. Noi avem parte de cele mai multe premiere din primele luni ale puiului.

Nu este un concurs al greutatilor. Tot asa cum nu este vorba despre dragostea de mama sau dragostea de tata. Ci despre dragostea de parinte. Si nu este vorba despre greutati. Pentru ca oricum uiti de toate atunci cand te uiti la copil si il vezi cat de frumos creste si cat de increzator este in el insusi si in parinti.

Amandoi parcurgem drumul lung, frumos si furtunos al cresterii unui copil. Si ne place fiecare bucatica a acestui drum, oricat de obositoare. Suntem fericiti, impliniti si dornici sa ne crestem copilul cat mai bine. Si creste inima in mine atunci cand imi vad cei doi baieti jucandu-se sau cand ii aud chicotind impreuna.

Uneori insa, ma ajunge oboseala si uit cate face tati pentru noi. Si mai stric uneori cate o seara cu reprosuri inutile pe care pe urma le regret.

Am simtit nevoia sa scriu acest post ca multumire pentru tati. Pentru ca ne iubeste asa de mult, pentru ca are atata grija de noi, pentru ca ne face atat de fericiti.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: