Masa copilului de 1 an si …

Daca la 6 luni intervine prima mare schimbare in regimul si obiceiurile alimentare ale copilului, o data cu diversificarea, dupa varsta de 1 an, apare o noua schimbare majora, adeseori mai inspaimantatoare pentru parinti decat introducerea mancarii solide. Este vorba despre introducerea bucatelelor. La pachet cu trecerea copilului pe un regim asemanator cu al adultilor si un orar de mese ca al adultilor.

Eu am inceput sa ii dau lui David (14 luni) din mancarea noastra de pe la 8-9 luni, daca se potriveau ingredientele. Acum nu mai gatesc separat pentru el decat daca noi avem in meniu alimente pe care el inca nu le papa. Sare are voie acum si oricum nu pun prea mult in mancare, prefer sa isi puna fiecare in farfurie.

De asemenea, de vreo luna l-am trecut si pe un orar de masa complet, asa cum ar trebui sa fie si al nostru (dar rareori este). Astfel, programul de papa al piticotului meu arata cam asa (incercam sa pastram orele):

Cuburile Clemmy de la Clementoni, numai bune de molfait

Cuburi parfumate, numai bune de molfait

In seria jucariilor foarte utile pentru bebei, intra si cuburile Clemmy de la Clementoni. Sunt geniale:

– foarte, foarte moi. Copilul nu are nicio sansa sa se raneasca cu ele

– Material foarte bun, vopsea non-toxica

– Sunt parfumate, au un miros superb

– Sunt ideale pentru molfait si te vor salva in perioada in care bebe simte nevoia sa bage chestii in gura.

– De asemenea, sunt excelente ca si jucarii de dentitie, in special pentru dintii din fata, ca pentru incisivii laterali sau masele nu are cum sa bage cubul in gura.

Teoretic, ele sunt cuburi de construit. Dar copilul nu ajunge la faza asta decat mai tarziu, dupa varsta de un an. Si atunci probabil ca va primi lego sau alte piese. Oricum, la inceput, copilul va lua doua piese de construit si se va stradui se faca un turnulet cu ele. Chestie care este destul de greu de realizat pentru el, initial.

Sunt bune si ca sa il inveti culorile. Eu am inceput deja sa le folosesc in acest scop, dar piticul e inca prea mic pentru ca, pentru moment, nu il intereseaza treaba asta. 🙂 Ii place mai mult sa ia un cub si sa incerce sa isi bage varful piciorului in el :).

Unele seturi contin si cuburi – animale, la fel de moi si parfumate. Acelea sunt mai bune decat seturile simple, ca cel din imagine. Il inveti animalele si poti sa ii faci mici scenete cu el, daca are rabdare sa se uite :D.

Eu le recomand chiar de la 3 luni, pentru ca o sa ii placa sa apuce un cub si sa il studieze. Nu sunt nici scumpe si sunt un cadoul ideal si pentru alt bebe 🙂

 

 

Nu mi-a placut de Mos Craciun!

Daca nu stiati, va spun eu: Mos Craciun nu este cine pretinde ca e. Este Bau Bau! Dar eu m-am prins si iata ce frumos l-am infruntat:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pana la urma, nu a fost totusi chiar asa de rau. M-am distrat cu inca vreo 20 de pitici la mami la serviciu, am vazut unde o sa dispara ea toata ziua peste vreo luna, macar stiu ca o sa ii fie bine si am si primit un aeroport misto:

Ma numesc Babi :)

Babi

Deci, de astazi nu ma mai numesc David. Nici sufletel, piticot, pitic, dragostea mea mica si cum mi-o mai zice mami.

De astazi ma numesc BABI, da? Pentru ca asa am zis eu, azi dimineata in oglinda, cand m-a intrebat mami cum ma cheama.

BABI

😀

PS: Da, mi-am dezvoltat limbajul in ultima vreme. Spun ga la gaina, cuuuuu la cocos, mama, tata, papa, cacac (a se citi capac)

 

David canta la muzicuta

De fapt, ne pregatim pentru Mos Craciun. Mami o sa cante Noi suntem piticii si o sa spuna Catelus cu parul cret iar David o sa cante la muzicuta. Nu degeaba are bunici iubitori de muzica si profesori de pian, ia uitati ce baiat talentat are mama:

 

Cantam la muzicuta

De fapt, ne pregatim pentru Mos Craciun. Mami o sa cante Noi suntem piticii si o sa spuna Catelus cu parul cret iar David o sa cante la muzicuta. Nu degeaba are bunici iubitori de muzica si profesori de pian, ia uitati ce baiat talentat are mama:

Ce zici Cristina, Alexia la clape si David la muzicuta? Facem formatia bebelusilor :D.

Spanac delicios cu lapte

Am de ceva timp prin congelator cateva pungi cu spanac. Si cum astazi ne-am cam luat cu joaca, venea repede, repede ora de masa si de nani si eu nu aveam decat niste peste fiert.

Legume ioc, iaurt ioc, fructe ioc … nimic, nimic de papa, ca abia deseara mergem la cumparaturi.

Asa ca am apelat la ultima solutie, spanacul din congelator. Cu inima plina de indoieli si pregatita sufleteste sa ii servesc printisorului lapte pe post de masa de pranz, pentru ca de ceva timp este simandicos, mofturos si absolut deloc mancacios.

Am cautat o reteta care sa para mai delicioasa si am gasit-o pe blogul Laurei Sava. Am facut-o, am umplut un castronel cu spanac in care am pus si pestele si m-am dus spre baiat complet neincrezatoare in sansele de reusita ale acestei retete. (trebuie sa spun ca mie nu imi place spanacul si cam nicio leguma de altfel; nu gust mancarurile de legume cand le gatesc, nici sa le miros nu suport, asa ca sunt mereu neincrezatoare)

Piticul, ca de obicei, cum ma vede cu lingurita se agita, stramba nasul, scuipa, inchide buzele, se zbate in scaun. Pana la urma, il conving sa ia o lingurita, spunandu-i ca asa vrea Tiny de la Baby TV si … ce sa vezi .. se produce miracolul: a mancat tot castronelul, cu damage minim la bavetica.

Yupeee … fericire mare, pentru ca stim cu totii cat de sanatos e spanacul si ce bine ii face lui Popeye. Asa ca spanacul si reteta Laurei si-au facut loc in meniul saptamanal al piticului si pe pagina cu retete bunicioase pe care tocmai ce am publicat-o. Este o pagina cu linkuri spre toate retetele care sunt primite cu mult entuziasm de catre baiat. Pentru ca toata lumea sa le gaseasca usor :).

Dragostea de tata

Tati si Piticot

Azi-noapte tati era tare dezamagit ca a uitat sa ia de jos termosul cu apa calda, astfel incat, atunci cand Piticot s-a trezit, nu a facut rapid lapticul si  nu a reusit sa evite niste urlete care au trezit-o pe mami. Era suparat ca nu a putut sa ma lase sa dorm mai mult.

Azi, a venit pe la 8 fara ceva de la munca. Cum a intrat pe usa, a pus cumparaturile jos si l-a luat pe Pitic in primire. Dupa vreo jumatate de ora, l-am pus putin la desene, la Baby TV, ca sa mancam. Dar asta doar pentru ca azi ne-am rasfatat cu cate o shaworma plina de colesterol.

De obicei insa, tati pleaca la 8 la serviciu si se intoarce dupa 8 seara. Pentru ca mai mereu face si cumparaturi. Cand vine, il ia in primire pe Piticot. Mami nu prea il intreaba daca ii e foame, daca are nevoie sa mearga la toaleta, daca vrea o bere sau daca are nevoie de macar 10 minute ca sa se relaxeze. Sta cu Piticot pana vine ora de nani, se joaca frumos amandoi, ii face baita, il schimba, de multe ori il culca, pe urma coboara la bucatarie ca mai e treaba si pe acolo. O ajuta pe mami.

Mami incearca sa il lase sa doarma toata noaptea, dar Piticot uneori mai face galagie. Si tot il trezeste. Sau uneori, el o lasa pe mami sa doarma mai mult si ia el statia desteptatoare si doarme cu ea la ureche, sa auda daca odorul se trezeste. Dupa care, la 8 pleaca iar la serviciu, cateodata dupa o noapte in care poate nu a dormit decat vreo 2-3 ore.

Hiiii ... ne-a prins mami 🙂

Vedeti voi, toata lumea vorbeste despre dragostea de mama, despre cat de speciala, nemarginita, sfanta este.

Dar si dragostea de tata este la fel. Si tatii isi iubesc piticii la fel de mult ca si mamele (nu ca ar fi vorba despre vreun concurs). Da, in prima parte a vietii copilului, mamele sunt mai prezente, pentru ca tatii sunt cei care se duc la serviciu, de obicei.

Este greu si sa fii insarcinata (este si frumos, dar nu despre asta este vorba in aceasta „propozitie”). Si este greu si sa cresti copilul, sa te trezesti de n ori noaptea, sa alergi dupa el, sa te afunzi in scutece si mancare de bebelusi, sa rezisti toanelor pe care le poate avea un bebe, sa fii uneori singura, sa fii tare cand piticul este bolnav si, pe langa toate astea, sa tii casa, sa faci mancare si poate sa incerci sa gasesti si putin timp pentru tine.

`Dar sa fim sincere, nu doar pentru noi este greu. Orice am spune si oricat le-am reprosa, in momente de slabiciune, pentru tatici poate fi chiar mai greu.

In sarcina au grija de mamica, suporta cu stoicism greturi, pofte (tati a fost norocos, mami a avut o sarcina minunata), toane, vaiete, nervi, schimbari de dispozitii.

Dupa ce vine bebe, merg la serviciu, vin acasa, stau cu bebe, fac treaba, merg la cumparaturi chit ca au sau nu chef sa alerge dupa zecile de ingrediente ale liste de cumparaturi, schimba scutece, fac baite, se trezesc noaptea, fac laptic, leagana copilul, il culca la loc, pleaca iar la serviciu si tot asa.

In plus, noi suntem mai norocoase. Pentru ca noi simtim fericirea de a purta copilul in burtica. Noi suntem langa el pentru primul zambet, prima lingurita de mancare, primul cuvant, primul pas. Noi ii invatam despre lumea din jur, ii mangaiem si de la noi incep sa invete sa comunice si sa exploreze. Noi avem parte de cele mai multe premiere din primele luni ale puiului.

Nu este un concurs al greutatilor. Tot asa cum nu este vorba despre dragostea de mama sau dragostea de tata. Ci despre dragostea de parinte. Si nu este vorba despre greutati. Pentru ca oricum uiti de toate atunci cand te uiti la copil si il vezi cat de frumos creste si cat de increzator este in el insusi si in parinti.

Amandoi parcurgem drumul lung, frumos si furtunos al cresterii unui copil. Si ne place fiecare bucatica a acestui drum, oricat de obositoare. Suntem fericiti, impliniti si dornici sa ne crestem copilul cat mai bine. Si creste inima in mine atunci cand imi vad cei doi baieti jucandu-se sau cand ii aud chicotind impreuna.

Uneori insa, ma ajunge oboseala si uit cate face tati pentru noi. Si mai stric uneori cate o seara cu reprosuri inutile pe care pe urma le regret.

Am simtit nevoia sa scriu acest post ca multumire pentru tati. Pentru ca ne iubeste asa de mult, pentru ca are atata grija de noi, pentru ca ne face atat de fericiti.

Chinurile decalotarii

Ieri am fost la doctor pentru decalotare. De asta mi-a fost intotdeauna teama. Nu de colici, nu de dinti … de decalotare. Bine, mint. Mi-a fost teama si de celelalte, dar decalotarea era in fruntea listei.

Initial, credeam ca piticul va „beneficia de un tratament complet”.

Anotimpul racelilor

Se pare ca am un baiat la fel de sensibil ca si mine. Una doua raceste :((. Din august incepand, noi tot suntem raciti. Ne ia, ne mai lasa, iar ne ia, nu a fost luna in care sa nu trecem pe antibiotice. Vitamina C, fructe si sucuri, nimic nu a functionat.

Acum vreo saptamana si ceva am racit eu. David, normal, a luat de la mine. Acum incerc sa imi dau seama daca are tuse uscata sau productiva. Ca sa stiu ce sirop sa ii mai dau. In paralel ne luptam si cu o iritatie de scutec si alternam baitele de sezut cu alergatul in funduletul gol.

In ceea ce priveste medicamentele: Paxeladine chiar este bun pentru tusea uscata. Pentru nasuc, am vazut ca functioneaza Ophtamezon N. Mai merge si sprayul cu apa de mare dupa care aspirat de 2 ori pe zi cu batista bebelusului. Iar pentru febra, traiasca Novocalmin-ul, in caz de febra mare si Nurofen alternat cu paracetamol supozitoare pentru febra sub 39.

Nu am gasit insa leac pentru ca noaptea sa nu se mai trezeasca atunci cand tuseste, sa nu i se mai infunde nasucul tocmai cand trebuie sa pape, sa nu il ia stranutul exact atunci cand se joaca mai frumos :(.

Aaaa … vorbind de papa. Nu mai functioneaza nici genericul de la familia Bundy.  Solutia este, pentru moment, sa mancam la televizor, la Baby TV. I-am dus scaunelul sus, in dormitor si il hranesc doar cu televizorul dat pe Baby TV. Nu o fi cel mai indicat, dar astazi, pentru prima data dupa vreo 2 saptamani, a mancat si el cum trebuie.