Gradinita Elite – nota 9 spre 10 :)

Gradinita EliteAm ramas in urma cu articolele despre gradinite. Astazi este randul gradinitei Elite, situate pe strada Cutitul de Argint, nr. 8, chiar langa parcul Carol.

Mie mi-a placut foarte tare aceasta gradinita, inca de cand am intrat pentru prima data pe site-ul lor. Este un site ingrijit, cu foarte multe informatii (desi acum, ca il revad pentru acest post, imi pare usor neactualizat). Stiu ca initial, cand abia incepusem sa ma interesez de gradinite, o mare problema era ca nu intelegeam care vor fi activitatile educative ale unor copii asa mici ca David. Elite m-a lamurit.

Ce mi-a mai placut este personalul. Toate educatoarele sunt de fapt institutoare, adica au studii superioare. In plus, gradinita este condusa de o persoana destul de tanara, dar care este specializata si are experienta in management educational. Asta mi se pare un lucru foarte important. Cred cu tarie ca spitalele, scolile, gradinitele etc nu ar trebui conduse de doctori, profesori, ci de manageri, oameni care au viziune si care stabilesc strategii, obiective si planuri de dezvoltare. Si sincer, cred ca se cunoaste asta la gradinita Elite. Nu, nu este post platit, nu am prieteni aici, nu stiu pe nimeni. Pur si simplu mi-a placut.

De ce spun ca se cunoaste existenta unui manager in gradinita? Pentru ca au tot felul de proiecte:

  • Au un parteneriat cu editura Longman prin care organizeaza diverse evenimente legate de lectura, filme si limba engleza
  • In fiecare saptamana au anumite proiecte specifice, unele putand dura chiar mai mult. Este vorba despre proiecte de dezvoltare personala sau acumulare cunostinte: tehnici de comunicare, marketing personal, cum imi organizez timpul, cum acord primul ajutor, corpul uman etc. Mai multe proiecte si detalii despre fiecare aici.

Alte informatii utile si lucruri care m-au atras la aceasta gradinita:

  • Programul prelungit, pana la ora 20.00. Nu as vrea sa il las pe David pana la ora asta, dar daca vreodata as intarzia, as fi linistita sa stiu ca exista educatoare acolo si pana la ora asta.
  • La inceputul fiecarei saptamani, parintii primesc programul saptamanii
  • Au o oferta bogata de activitati extra: inot, dans, excursii, tenis, pictura, tai-chi
  • Participa la tot felul de evenimente pentru gradinite si scoli din Bucuresti
  • Au consiliere psihologica, cu medic angajat permenent din cate am inteles.
  • Au supraveghere online.

Cand am vizitat sediul (o singura data), mi s-a parut foarte curat. M-au lasat singura la un moment dat si carcotasa de mine imediat m-am uitat pe la colturi sa vad daca e praful sters, mocheta curata si in locurile mai ascunse (mai ascunse pentru noi, adultii ca cei mici imediat le gasesc :)).  Curat. De asemenea, au mobilier frumos, modern, o multime de jocuri si jucarii.

Camerele mi s-au parut cam mici. Unele dintre ele cel putin, si cu siguranta cea de la grupa baby. Este cam singurul aspect negativ.

Curtea nu este prea mare, dar sunt chiar peste drum de parc.

Cam aceasta este gradinita Elite. Am cautat informatii despre ea pe bloguri, am gasit review-uri pozitive si un parinte nemultumit ca nu mergea sistemul de supraveghere video online. Dar astea se mai intampla.

De ce nu am ales Elite? Din cauza preturilor. Programul de la 8.00 la 18.00 costa 325 euro + TVA. Pentru noi au fost 4 milioane care fac diferenta.

Iar Eurokid mi-a placut la fel de mult. Eurokid are camerele mai mari si este mai spatioasa. La Elite mi-au placut proiectele saptamanale si faptul ca are un manager cu experienta in educatie. Dar le plasez cam la acelasi nivel. Sunt doua gradinite care mie mi-au placut mult. Sper ca Eurokid sa nu ma dezamageasca.

Anunțuri

Gradinita Gifted International

Asta a fost un post tare greu de scris pentru ca efectiv nu am ramas cu informatii coerente in urma vizitarii acestei gradinite.

O lectura a site-ului gradinitei Gifted International o sa va lase si impresionati si nedumeriti. Adica, nu prea o sa va prindeti ce si cum (nu gasesti informatii despre grupe, programa clara, optionale, program, tarife), dar trebuie sa fie ceva misto pentru ca dai pe acolo de tot felul de termeni care suna bine: educatie diferentiata, capacitate de a lucra cu notiuni abstracte si de a face conexiuni, invatare prin experiment, managementul situatiilor critice.

Din ce scrie acolo, pare a fi o gradinita sau un fel de centru pentru educarea copiilor supradotati.

Acum, cum se intampla cu orice mama, David mi se pare ca este un copil frumos, destept si precoce, dar, ca sa o spun pe-a dreapta, nu a dat semne ca ar fi vreun geniu de pe acum. Dar cand auzi de un centru pentru copii supradotati, tot te intereseaza, ar fi minunat ca odrasla ta sa stea numai cu oameni supradotati si sa faca doar chestii destepte.

Asa ca, atunci cand am fost sa vizitez Ursuletul de Plus si am dat cu ochii de gradinita Gifted si am sunat la poarta. De afara, casa parea foarte ok. Ma intampina un domn care nu mi-a inspirat deloc incredere si care ma invita inauntru sa stam de vorba. Intru si primul lucru pe care mi se opresc ochii este o movila de parchet masiv, ridicat, umflat, stricat. Peretii galbeni erau destul de murdari. Lucru normal la un loc plin de copii, dar tocmai se lauda ca e proaspat renovat.

Si acum urmeaza o conversatie pe care chiar vreau sa incerc sa o redau:

– Gradinita este autorizata sau acreditata?, vine prima mea intrebare

– Aaaaa, pai stati ca noi nu functionam asa!

– Dar cum functionati Dvs?

– Pai, sa vedeti, aici se intampla ceva special! Este un altfel de sistem la noi.

– Ce fel de sistem?

– Noi facem educatie complexa, deosebita!

– Adica?

– Adica, nu stiu cum sa va explic asa pe scurt. Aveti timp?

– Toata ziua daca e nevoie.

– Deci, noi avem un altfel de sistem (chiar a repetat ideea asta de vreo 20 de ori). Sa luam un exemplu concret.

– Va rog

– De exemplu, muzica. Va pricepeti.

– Am ambii parinti profesori de muzica, eu am studiat pianul cand eram mai mica deci, da, cat de cat am idee.

– Perfect. Uitati, in fiecare zi asculta Mozart.

– ????? !!!!! ????? (asta eram eu cu ochii cat cepele si fara sa stiu ce sa zic)

– Aaaa … nu inteleg. Ce este special la a asculta Mozart? Adica stiu ca e bine sa ii pui muzica clasica (scuzati cacofonia, dar e una dintre cele acceptate), dar este ceva ce fiecare parinte face acasa, nu vad ce e special.

– Pai da, dar e vorba de cum asculta si cat de des. In fiecare zi, 10 minute asculta Mozart.

Asta a fost prima parte a conversatiei. Nu a reusit sa imi explice de ce este asa speciala gradinita, dar mi-a mai repetat de vreo 20 de ori cat de speciala este. Pe urma intreb:

– Cat de mari sunt grupele si cum sunt repartizati ca varsta?

– Pai vedeti? Exact asta va explicam, ati fost manipulata sa ganditi pe anumite canoane. Aici nu exista varste. Aici copiii cu capacitati asemanatoare invata impreuna indiferent de varsta.

Si acum sa explic acest concept, asa cum l-am vazut in turul gradinitei. Tur facut cu incaltarile din dotare, cu care am intrat peste tot pe unde am vrut. La parter era receptia si locul unde ascultau muzica sau faceau desene, ca era si o tabla pe acolo (adica exact la intrare). La subsol bucataria si sala de mese (nu am vazut nimic deranjant acolo).

La etaj am ochit vreo 3 camere. Una foarte foarte mica care era dormitorul. Erau vreo 14 paturi de plastic, foarte mici si inguste si foarte aproape de podea, lipite unul de celalalt si cu un foarte mic culoar de trecere ca sa ajungi in capatul dormitorului. Efectiv nu putea trece pe acolo mai mult de un copil o data. Arata ca o camara de copii.

Celelalte sali nu mi-au ramas in cap, oricum eram hotarata ca nu e locul pentru geniul meu. Dar stiu ca erau vreo cativa copii, nu prea multi, care alergau dintr-o parte intr-alta fara sa faca ceva anume. Nu am vazut grupe, ci doar copii amestecati.

Si intr-o camera, un copil, mic, cred ca in jur de 2 ani, singur, dand tarcoale unei mese cu colturi, incercand sa ajunga la niste hartii pe care era pus un pahar cu ceva in el. Nimeni in jur care sa aiba grija de el.

Nu am reusit sa identific cele 9 sali de curs cu care se lauda ei in pliantul pe care mi l-au dat. Sau nu mi s-a facut turul asa cum trebuie. Nici spatiul de joaca nu este amenajat, asa cu iarasi se lauda in pliant. Urmeaza sa il amenajeze.

Per ansamblu, am plecat de acolo complet nelamurita. Nu mi-a spus acest domn nimic. Nu stiu ce ii invata, ce cursuri au, ce activitati au, nu am vazut un cabinet medical nu am vazut decat haos si o casa poate renovata, dar cu siguranta neingrijita, cu podele murdare oameni care cred ca sunt mai preocupati sa ia bani decat sa si munceasca pentru ei.

Pret, in caz ca mai intereseaza pe cineva: 870 lei pentru program 8.00 – 18.00.

Gradinita Casuta Dacilor

Cand intri in gradinita Casuta Dacilor, ai senzatia ca esti la bunici. Gradinita functioneaza intr-o casa veche, cu camere inalte, este izolata si retencuita. Proprietari sunt un profesor de sport, acum pensionat si nora lui care au infiintat-o atunci cand au avut nevoie pentru fetita familiei (acum 3 ani si ceva).

Mi-a placut foarte mult atmosfera. Este o gradinita mai noua si mai putin cunoscuta, cu mai putini copii. Dar era o atmosfera calma si relaxata. M-am simtit bine acolo.

Gradinita are 4 camere la parter si inca doua la etajul partial care cred ca e de data mai recenta. La parter functioneaza grupele baby (de la 1,6 luni), mica (dar cred ca acum astea doua sunt unite) si mijlocie. A patra camera este camera de joaca si de luat masa. Tot aici mai este un grup sanitar si bucataria.

Bucataria este foarte curata si are frigidere pentru: oua, carne, fructe/legume si pentru probele de mancare.

La etaj sunt camerele pentru grupa mare si afterschool. Ambele sunt in curs de infiintare, deocamdata nu sunt „clienti”. Tot aici va mai fi un grup sanitar.

Dupa cum spuneam, impresia mea a fost ca sunt oameni carora le plac copiii, le place sa petreaca timp cu ei, au grija de ei. Este o gradinita ok si nu as fi foarte ingrijorata privind siguranta copilului meu.

Exista insa cateva puncte negative pentru care nu am ales-o:

1. Camerele sunt mici. Foarte curate, dar micute. De asemenea, nu imi place dispozitia lor.

Exista doua intrari. Una dintre ele da direct in camera de joaca, fara hol fara nimic. Iarna nu este deloc indicat. Iar daca afara este noroi, inauntru se va face mult mai usor mizerie. Si tot aici este si sala de mese. Si am vrut totusi o sala de mese separata, care sa aiba doar aceasta utilitate.

A doua intrare da intr-un holisor unde sunt dulapurile copiilor. In dreapta este grupa baby iar in stanga cea mica. La grupa mijlocie se ajunge trecand prin camera celor mici sau prin holisorul din bucatarie si cred ca acolo miroase destul de des a mancare.

2. Nu exista grupuri sanitare pentru copii si pentru personal. Toaleta era foarte curata, dar totusi, le vreau separate. In plus, o singura toaleta la atatea persoane mi se pare prea putin.

3. Jucariile si materialele didactice. Nu am vazut foarte multe jocuri si jucarii sau alte materiale didactice. Probabil ca sunt, dar nu multe. Cu siguranta se pune accent pe lucru in grup, cu planse, desenat etc. ceea ce este foarte bine. Dar totusi, este nevoie si de niste materiale iar celelalte gradinite erau mai bine dotate la acest capitol.

4. Am vrut ceva mai modern. Aici curtea nu era amenajata, desi vara se monteaza un bazin. Si in general si la jucarii si in programa simteam cumva aerul de „la bunici”.

La optionale, desi sunt trecute, inca se lucreaza, nu prea functioneaza si, desi in descriere spun ca fac engleza, franceza, germana, cand am intrebat de asta, am primit raspunsuri destul de evazive.Chiar in foile primite de la ei, se vorbeste despre dans, pictura, teatru … nu mi-a spus nimeni nimic de asta. Iar din discutiile cu ei, inteleg ca sunt doar la nivel de planuri.

Mi s-a parut foarte misto senzatia ca acolo e ca la bunici, dar as fi vrut sa fie combinata si cu o abordare putin mai moderna a educatiei. Sa aiba mai multe optionale, sa ii duca in tot felul de vizite educative, sa faca un pic de engleza. Nu vreau ca David sa iasa geniu de pe bancile gradinitei, dar sunt ferm convinsa ca atunci cand va merge la scoala, marea majoritate a copiilor va sti un pic de engleza, va avea niste experiente, va sti diverse lucruri. Pentru ca asa sunt vremurile de azi. Copilaria nu mai inseamna doar alergat pe dealuri la bunici. Si nu vreau ca atunci cand va merge la scoala, David sa se simta mai putin pregatit decat alti copii. Vreau sa fie la acelasi nivel cu el.

In plus, am vrut o gradinita care sa beneficieze de un pic de management, sa fie ancorata in tendintele actuale, un loc unde copilul sa se joace dar, in acelasi timp, sa fie in contact cu ziua de astazi si tendintele zilei de maine. Nu stiu daca imi iese explicatia, dar vreau un mediu sigur, comfortabil, dar si modern pentru David. Pe termen lung, pana va ajunge la facultate, vreau ca el sa aiba parte de o multime de experiente, adaptate mereu varstei, astfel incat el sa isi faca o imagine foarte clara despre ce va dori sa faca in viata. Si cred ca educatia incepe din gradinita, chiar daca vorbim de joaca.

Dupa cum spuneam, insa, gradinita este inca la inceput si probabil ca vor mai aparea noutati, chiar cluburile si optionalele trecute deja in prezentari. Si este un loc placut pentru copii, asa ca are un ok de la mine :).

Exista patru tipuri de program:

  • 7.00 – 13.00: mic dejun, fructe – 500 lei
  • 7.00 – 14.00: mic dejun, fructe, pranz – 600 lei
  • 7.00 – 18.00: mic dejun, fructe, pranz, gustare – 800 lei
  • 7.00 – 20.00: mic dejun, fructe, pranz, gustare, cina – 1100 lei

Contact: Intrarea Caltuna, nr. 9, sector 4 (la intrarea de la fantana a parcului Carol).

Telefon: 021/337.04.64

%d blogeri au apreciat asta: